Cine a fost Parintele Arsenie Boca. Minunile Sfântului Ardealului

Arsenie Boca este cunoscut drept Sfântul Ardealului, fiind considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români. Pentru convingerile sale religioase, preotul Boca a fost arestat și torturat de fosta Securitate, alungat de la mănăstire, devenind unul dintre martirii regimului comunist.

"Ultimul sfânt al românilor", "Sfântul Ardealului", sau "Biciul lui Dumnezeu", așa a fost supranumit părintele care a marcat monahismul românesc, aducând alinare în suflete și fascinând mulțimile cu darul său de-a ști totul despre fiecare credincios pe care îl privea în ochi. Astăzi, Arsenie Boca este pentru mulți o icoană vie, un sfânt.

 La 29 septmebrie 1910,  în Vața de Sus, în judeţul Hunedoara, se năştea Zian Boca, fiul lui Iosif Boca şi al Cristinei. 19 ani mai târziu, în curtea Liceului „Avram Iancu", din Brad, şeful de promoţie al absolvenţilor din acel an, acelaşi Zian Boca, planta, în cadru festiv, un gorun ce avea să se numească, prin hotărîrea tuturor, „Gorunul lui Zian". Îi uimește pe toți prin frumusețea sa sufletească și asceza sa. Rămas orfan de tată, despre care spunea că l-a bătut "ca să nu mai pierd timpul", tânărul Boca mărturisește că avea înclinații spre „științele pozitive". Ar fi vrut să urmeze studiile pentru aviație, dar, din cauza sărăciei, a renunțat.

Așa că a biruit " înclinația contemplativă", iar 1929 s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu. După absolvirea Academiei din Sibiu, Mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite, cu bursă, la Școala de Belle Arte din Bucureşti, pentru a se pregăti ca pictor bisericesc. Tot aici va urma şi studii de medicină, dezvoltând o pasiune pentru ştiinţe, ce-l va cuceri până la moarte. Încă din timpul studenției i se spunea "Sfântul".

Hirotonit diacon în 1935, iar în 1938 termină Belle Arte. Anul următor este trimis de mitropolitul Nicolae Bălan în Sfântul Munte Athos, pentru a deprinde viața călugărească. A stat acolo trei luni, iar acolo ar fi dat de un duhovnic aspru, care i-a zis: „Mă, tu nu eşti în stare de nimic! Nici la măturat nu eşti bun!". Tânărul şi-a spus în sinea lui: „Aici e de mine, la ăsta stau!". Amintindu-şi relaţia cu primul său duhovnic, Boca avea să exclame mai târziu, întrebat cum ar trebui să fie un călugăr: „Măi, nu toţi cei din lume se prăpădesc, nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc... Unii dintre călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti... De vrei să te faci călugăr, fă-te ca focul!".

Darul vederii, la Muntele Athos

La Muntele Athos a primit și darul vederii. Îi apare Fecioara Maria, care îl poartă prin văzduh, în mijlocul unui munte unde se afla un mare sfânt rus, Serafim de Sarov. Urcă apoi în munte timp de 40 de zile, postind și rugându-se și primind inițierea spirituală de la acest mare sfânt rus. 

Revine în țară îmbogățit cu experiențe minunate și intră în obștea Mănăstirii Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, din 1940, este tuns în monahism, primind numele Arsenie. "Aici m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deși nu eram preot", mărturisea Arsenie Boca.

În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbându-i înfățișarea.

Rapid, faima părintelui Arsenie Boca se răspândește în întreaga țară, devenind simbol al Sâmbetei de Sus. Faima sa s-a datorat în bună măsură trăirii cu consecvență a regulilor cele mai aspre ale monahismului. Tot mai mulți oameni vin să îl vadă și să îl audă pe "Sfântul de la Sâmbăta",pe cel renumit ca mare duhovnic.

Prigonit și întemnițat de Securitate

Este arestat, pentru prima dată, sub suspiciunea de legături cu legionarii, în 1945. Dar este eliberat în absența unor dovezi clare. În mai 1948, este din nou arestat și anchetat, pentru vina de a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Pentru aceste bănuieli, cât și datorită notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat.

Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie 1948, pentru a-l proteja. Securitatea continuă să îl hărțuiască, iar la 10 ianuarie 1951 este arestat din nou și dus la Ocnele Mari.

Datorită influenței pozitive asupra deținuților, este trimis la șantierul Poarta Albă din cadrul șantierului deschis de regimul comunist pentru Canalul Dunăre Marea Neagră.

Minunile din închisoare

Aici a avut loc minunea prin care părintele a reușit să "iasă" prin zidurile temniței, pentru a fi prezent la înmormântarea mamei sale. I se dau trei ore liber, timp în care pur și simplu dispare, gardienii dând alarma. La exact trei ore revine și, chestionat fiind de cei care îl păzeau răspunde că a fost la înmormântarea mamei sale. Gardienii au sunat acolo și li s-a confirmat prezența la înmormântarea mamei. Care avusese loc la Vața de Sus, la câteva sute de kilometri de locul unde părintele era închis.

Se mai spune, pe baza mărturiilor supraviețuitorilor temnițelor comuniste, că ușa celulei sale se deschidea în fiecare noapte, astfel că un gardian trebuiea să stea permanent în fața ei. Se spune că dispărea pur și simplu, întorcându-se spre dimineață.

Preotul Viorel Trifa a povestit ce știa de la un fost gardian, angajat la una dintre închisorile la care fusese deţinut Boca. „I-au spus părintelui să le spună ceva despre Dumnezeu, ca să-i facă să creadă. Şi părintele le-a spus că la al doilea rând de porţi ale închisorii, se află două femei. Le-a descris, cu lux de amănunte, ce avea fiecare în desagă. Cei doi gardieni au fugit şi le-au scotocit femeilor în saci. La întoarcere, au reclamat la conducerea închisorii că printre deţinuţi se află un părinte care vede prin ziduri."

Primul mare semn dumnezeisc s-a arătat insa chiar după prima arestare a sa. Se spune că, într-o noapte, monahul a fost scos din celula unde se afla, în arestul Securității de la Hațeg, de doi milițieni brutali. Cei doi l-au luat de subsuori, pe sus, în timp ce îl insultau și îl batjocoreau. Părintele i-a iertat, dar mâna dreaptă a unuia și mâna stangă a celuilalt, adică exact cele care l-au atins, s-au uscat în scurt timp. Milițienii au rămas infirmi pe viață. Mulți credeau că minunile părintelui Arsenie Boca se săvârșeau prin foc, iar cine îl atingea cu dușmănie, era ars de para focului Dumnezeiesc.

Este eliberat, dar, pentru scurtă vreme. Prigoana continuă, astfel că, de Rusalii, în septembrie 1955 este din nou anchetat și arestat. Securitatea nu reușește să îi găsească o vină, pentru a-l închide mai mult timp. Așa că este pus în libertate și se întoarce la Prislop. În 1958, după impunerea unui nou regulament monahal, părintele Arsenie Boca și stareța Zamfira Constantinescu sunt nevoiți să părăsească mânăstirea, iar maicile sunt obligate să intre în lume. Mănăstirea devine cămin de bătrâni până în 1967.

Din acest moment și până la moartea sa, în 1989, nu mai are voie să poarte haina călugărească. Patriarhul Iustinian reușește însă să îl aducă la atelierele de pictură ale Patriarhiei. Pentru a scăpa de teroarea regimului comunist și de oamenii Securității, părintele Arsenie acceptă să lepede haina duhovnicească și să o îmbrace pe aceea de mirean. Nu însă fără a renunța la stilul auster de viață trăit în mânăstire.

Profețiile de pe zidurile Bisericii Drăgănescu

Timp de 15 ani, din 1968 până în 1983, pe zidurile Bisericii Drăgănescu, de lângă București, părintele pictează predicile pe care obișnuia să le țină, în fața a mii de credincioși, la Sâmbăta de Sus. Iar duhul profetic al părintelui se regăsește în toate creațiile sale de pe zidurile bisericii. După terminarea picturii de la Drăgănescu, se retrage la Sinaia, alături de fosta obște de la Prislop.

La 29 septembrie 1989, maiorul de securitate Cocârlea Constantin propune scoaterea din supravegherea informativă a ieromonahului Arsenie Boca. La 28 noiembrie 1989, părintele Arsenie Boca trece la cele veșnice.

A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989, prorocind că aici va fi loc de pelerinaj. Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop reprezintă în prezent unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, zeci de mii de oameni venind în fiecare an, aici, pentru a se ruga la Sfântul Ardealului, una dintre marile figuri duhovnicești.

preluare de pe sursa:

http://www.ziuanews.ro/stiri/cine-a-fost-parintele-arsenie-boca-minunile-sfantului-ardealului-108913

PARINTELE ARSENIE BOCA continua sa faca MINUNI SI DE DINCOLO DE MOARTE

***

Din revista “Lumea credintei”, nr. 124/ noiembrie 2013:

Parintele Arsenie Boca continua sa faca minuni si de dincolo de moarte…

(fragment)

…a uneia dintre acestea sunt martora si beneficiara eu, Florica Dragos Roman de 72 de ani, din Cluj Napoca. Citisem mult, dascal de profesie fiind, despre acest „sfant al Ardealului”(si eu sunt ardeleanca), Parintele Arsenie Boca, si doream din inima sa ajung la mormant la Sfanta Manastire Prislop, dar cum ma deplasez foarte greu numai cu ajutorul unui baston, uneori chiar cu doua bastoane ca urmare a unui handicap locomotor congenital, ma intrebam cum oare voi putea ajunge la mormanul sfantului? Stiam ca este o panta foarte abrupta de la biserica prin padurice, panta greoaie chiar si pentru cei sanatosi, dar pentru mine ar fi fost o grea incercare. Unii ma incurajau, altii aveau mari rezerve ca voi putea parcurge acea distanta, facandu-mi cunoscut ca drumul aceste pana la mormant nu este nici foarte scurt nici usor pentru picioarele mele bolnave.

Drumul este in ser­pentina, printre radacini de copaci vigurosi si cam prapastios pe margine, dar le-am zis copiilor mei ca vreau sa incerc, ca simt ca tre­buie sa fac asta… Copiii m-au inteles, mai mult de­cat atat, le-am insuflat si lor aceasta dorinta si ne­-am dus cu masina. Ajun­gand pe inserate si afland ca manastirea de la Pris­lop nu cazeaza pelerini, am ramas peste noapte la o pensiune in Silvasu de Sus, o localitate apropia­ta… In dimineata zilei de 28.08.2010 ne-am indrep­tat spre locul atat de dorit de mine. Peisajul este de vis – adevarat colt de Rai – si aerul curat de mun­te te imbia mai mult la ca­latorie. Ajunsi, am fost la­sati sa intram si sa parcam chiar in curtea manastirii. Le-am zis copiilor ca do­resc sa nu zabovim deloc si sa ajungem cat mai re­pede la mormant, iar de rest ne ocupam dupa… si ei ca intotdeauna m-au ascultat si am urcat aproa­pe fara sa-mi dau seama cum… Aveam mormantul in imagine chiar inainte de a ajunge. Am imbratisat cu ardoare crucea Parintelui si cu fruntea lipita pe lem­nul acesteia, parca am in­trat… in transa. Toate griji­le si efortul imi disparuse­ra ca prin farmec. Ma sim­team eliberata de tot raul vietii… eram fericita! Ma gaseam unde am dorit si aveam impresia ca Parin­tele e viu, langa mine.

Cand m-am trezit din aceasta reverie de-abia atunci am observat nu zecile, ci su­tele de glastre si ghivecele cu flori ce inconjoara mor­mantul, un preot ce se ruga la celalalt capat si o maicu­ta ce supraveghea totul de la distanta. In apropiere era un grup de pelerini ce as­tepta cu rabdare sa eliberez locul de langa cruce. M-am indepartat cativa pasi de mormant si i-am vazut pe copiii mei urmarindu-ma cu atentie si mi-am intrebat fiicaunde imi este bastonul? S-a speriat si ea si atunci si-au dat seama si ei, ca si mine ca de fapt… am ur­cat fara baston. Niciunul din ei nu observara acest lucru! Asa a vrut sfantul sa se intample. Oare este ne­voie de o minune mai eloc­venta ca am urcat singura, fara baston, drumul pana la cruce fara sa-mi dea sea­ma nici eu, nici ei? Eu, care de-abia ma deplasez pe drum drept – si chiar micile trepte sunt un ostacol mare pentru mine?! I-am multumit cu lacrimi in ochi Pa­rintelui Arsenie pentru aju­tor si pentru starea de bine de la mormant. Apoi am as­teptat pe copii sa se inchi­ne, am aprins lumanari si am coborat in liniste la ma­nastire, am intrat in biserica si n-am simtit nici de data aceasta nevoia bastonului. Aici i-am multumit inca o data sfantului pentru mi-a marturisit ca mi-as dori sa revin in acel loc binecuvan­tat… si Parintele Arsenie m-a ascultat si in aceasta vara am ajuns a treia oara la manastire si la mormant. Anul acesta am nimerit sa fie o zi de mare praznic, de 1 Septembrie – inceput de an bisericesc. Zeci de ma­sini si autocare se apropiau organizat de parcarile precredinciosilor se intindea de jos, de la izvor, pana la mormant, dovada ca sfantul traieste in inimile miilor de romani care-l cauta in continuare, iar el de acolo de sus le indeplineste promi­siunea facuta in timpul vie­tii, aceea de a ne ajuta si de dincolo de moarte. Iti mul­tumim, Parinte Arsenie, fii cu noi, fii calauza si ajutor si-n continuare!

*

De la patimi la… Prislop

Ma numesc A.T. si sunt din judetul Covasna. Lucrez in domeniul I.T. si traiam de vreo doi ani din poker online, iar de vreo 7 ani imi potoleam setea de adevar cu mistici si practici orientale si de alti trei ani faceam din desfranare un sport de performanta.

Un moment de cotitura a interve­nit in viata mea cand am aflat de la una din partenerele mele in ale desfranarii ca a ramas insarcinata. Odata cu hotararea luata de a nu re­curge la avort si de a trai impreuna pentru a creste copilul, Dumnezeu a inceput sa lucreze din ce in ce mai vizibil la “intoarcerea” noastra. Nu pot spune ca s-a intamplat ceva extraordinar, lucrurile au de­curs oarecum normal, dar pe masura ce timpul tre­cea, tot mai multe sem­nale de alarma imi faceau constiinta sa tresara: cine­va mi-a atras atentia asupra vietii parintelui Arsenie Boca; un vis imi aducea la cunostinta ca misticile ori­entale au la baza doar cauza si efectul; o atitudine senina si linistita ce izvora tot tim­pul dintr-o persoana foarte credincioasa, care de multe ori nu avea ce sa le dea sa manance la copii, in contrast cu mintea mea care devenea din ce in ce mai stapanita de griji si din care se revarsa veninul arogantei ca totul este sub control; predi­cile unui cuvios parinte pe care l-am auzit fara vrerea mea si care mi-a ramas in minte ca ar fi singurul pre­ot cu care as avea ce discu­ta pentru ca simteam traire interioara intensa la el si ca vorbeste din experienta, nu din carti; si nu in ultimul rand cartile recomandate de un var de al meu, preot.

Timpul a trecut, so­tia era in luna a 7-a, nume­le copilului urma sa fie An­drei sau Teodor, incepusem sa mergem de vreo doua luni la biserica, dar inca nu aveam duhovnic. Pe 29 sep­tembrie, dupa ce am mai citit cate ceva despre parin­tele Arsenie, impresionat de personalitatea parinte­lui si afland ca este sarbato­rit pe 28 noiembrie – destul de aproape de 6 decembrie, cand se implinea termenul sarcinei – i-am sugerat soti­ei sa ii punem numele Arse­nie. Dupa vreo cateva seri, din nou am mai citit cate ceva despre parintele Arse­nie si am aflat ca a fost nas­cut pe 29 septembrie si ne-­am dat seama ca gandul de a-i pune baiatului nu­mele de Arsenie ne-a venit chiar de ziua de nastere a parintelui! Am luat aceasta “coincidenta” ca pe o con­firmare ca Arsenie este nu­mele potrivit pentru copil. La inceputul lui Octombrie am luat brusc hotararea sa mergem la Prislop, la pa­rintele Arsenie. Acolo dupa ce ne-am rugat la morman­tul lui ca sa ne ia sub ocrotirea lui, dupa ce am iesit pe poarta manastirii sotia a va­zut pe cer o pata de culoare in culorile curcubeului, un­deva deasupra mormantu­lui. Am luat aceasta ca pe o confirmare ca parintele ne-a ascultat rugaciunile si, in­tr-adevar, dupa o saptama­na m-am marturisit si eu si sotia si am renuntat defini­tiv la… poker. Prin grija lui Dumnezeu, micutul Arsenie s-a nascut sanatos pe… 28 noiembrie!

Sfinte Parinte Arsenie, roaga-te lui Dumnezeu pen­tru noi, pacatosii!

***

Din revista “Lumea credintei”, nr. 123, octombrie 2013

Locomotivele, jeepul şi ţigările

La pomenirea a 20 de ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie Boca, peste treizeci de mii de suflete legate printr-un fir al credinţei, fir aprins şi nevăzut, au mărşăluit pe un drum de munte şerpuind agale spre un luminiş dumnezeiesc, având în bagaj nădejdea că vor primi răspuns la frământările, nelămuririle şi  dorinţele lor.      

Socrii cei buni

Dis-de-dimineaţă au început să apară primii pelerini. La început câteva zeci, apoi sute, apoi mii şi mii.Valuri, valuri veneau într-una, apoi s-a format un râu de oameni care mergea într-o singură direcţie: mormântul Părintelui Arsenie Boca.

În acea zi am primit un apel telefonic de la socrii mei din Comăneşti care şi-au exprimat dorinţa de a veni şi ei la Prislop. Soţia mea le-a spus că este o mare bucurie pentru noi să fim împreună la acest mare eveniment, mai ales că ştiam că şi ei au mare nevoie de ajutor dumnezeiesc prin intermediul părintelui nostru. Distanţa Comăneşti – Prislop fiind mare, soţia mea le-a spus ca să pornească la drum, dar că sunt slabe şanse să ajungă şi la sfânta liturghie, slujbă la care ţineau foarte mult să ia parte. Prin câte au trecut aceşti oameni până au ajuns să se închine la crucea părintelui Arsenie Boca veţi afla citind mărturia socrului meu, Florian Nică din Comăneşti, jud. Bacău:

“28.11.2009, ziua, luna şi anul în care am vizitat pentru prima dată Mănăstirea Prislop şi mormântul Părintelui Arsenie Boca. În dimineaţa zilei de 27 noiembrie 2009 Mărioara, soţia mea, mi-a spus că vrea să mergem la Prislop cu ocazia comemorării a 20 de ani de la moartea Părintelui Arsenie Boca. Am fost foarte surprins pentru această hotărâre luată deodată, deoarece comemorarea avea loc chiar a doua zi iar noi locuim în Comăneşti, judeţul Bacău la o distanţă de aproximativ 430 de kilometri şi aveam puţine şanse să ajungem la timp, având în vedere că trebuia să călătorim cu trenul şi să schimbăm garniturile în mai multe locuri. Tren spre Haţeg aveam doar după amiaza, la orele 16,45. I-am spus acest lucru soţiei dar a insistat, astfel încât ne-am hotărât să mergem.

La ora 22,00 am ajuns în Braşov, urmând să luăm acceleratul spre Cluj la ora 22,45 până la Beiuş, de unde avem legătura la ora 02,00 spre Deva, având la ora 06,00 dimineaţa legătura cu microbuzul spre Haţeg. Noi fiind pentru prima dată călători pe această rută şi neavând informaţie precisă despre desfăşurarea comemorării, am crezut că o să ne descurcăm uşor în această călătorie, dar nu a fost deloc aşa.

Înainte de plecarea din Comăneşti soţia mea i-a anunţat telefonic pe Maria Kornelia şi Matei Schinteie, fiica şi ginerele nostru, că ne-am hotărât şi că vom pleca spre Prislop la comemorare, ei fiind deja acolo de două zile cu icoane spre vânzare. Auzind că vrem să venim şi noi s-au bucurat dar cunoscând traseul până acolo şi cunoscând situaţia de la faţa locului ne-au spus că nu vom putea ajunge la mânăstire pe data de 28 ziua, ci vom putea ajunge doar noaptea sau chiar a doua zi pe data de 29 dimineaţa. Nu am crezut, aşa că… la drum !

Locomotivele şi frica…

În gară la Braşov în seara de 27.11.2009 am luat bilete şi am ieşit pe peron la ora 22,30 ca să aşteptăm trenul, timp în care se anunţă că acesta are întârziere 30 de minunte, după care se anunţă alte 30 de minunte, după care alte 45 de minute.Cât am aşteptat trenul am gândit că, chiar dacă nu vom ajunge pe 28 la comemorare, tot trebuie să ajung la mânăstire la Prislop şi la mormântul Părintelui Arsenie Boca, căci odată plecat nu mă mai întorc până nu realizez ceea ce mi-am propus. După o oră şi 45 de minute a venit şi trenul mult aşteptat. Ne-am ocupat locurile şi la ora 24,00 am plecat din Braşov.

La ora 2,00 noaptea trenul s-a oprit în plin câmp. S-a defectat locomotiva. După o oră a venit o altă locomotivă care a împins vagoanele înapoi până în prima gară, a lăsat locomotiva stricată acolo şi apoi am plecat… dar nu pentru mult timp, căci după 900 de metri trenul s-a oprit iar. A doua locomotivă s-a stricat! Am mai aşteptat o oră… Trenul este tras din nou în gară, se schimbă locomotiva şi plecăm din nou la drum. Iarăşi mergem un kilometru şi a treia locomotivă se stricăşi ea! În vagon, soţiei mele a început să-i fie frică şi m-a întrebat ce poate să fie asta? Am început să râd, iar ea mirată a întrebat de ce râd, i-am răspuns scurt: „Satana nu vrea să ajungem la mânăstire şi la mormânt.” După un timp, a fost schimbată şi a treia locomotivă cu care am ajuns la Teiuş la ora 5,00 şi aşa am prins legătura de la ora 7,00 spre Deva, acolo ajungând la ora 8 şi 40 de minute.

La Teiuş soţia a primit un telefon de la Maria Kornelia care a întrebat unde ne aflăm în acel moment şi când a aflat unde suntem a zis: “Ne bucurăm mult că veţi veni, dar să ştiţi că aici nu se poate urca la mănăstire cu maşina, căci sunt formate baraje ale poliţiei şi ale jandarmeriei. Din oraş sunt 14 sau 15 kilometri de mers pe jos, căci aici este deja lume, nu am mai văzut aşa ceva la nici un alt pelerinaj, aşa că eu cred că nu puteţi ajunge la timp să prindeţi sfânta liturghie.”

Nu eram surprins, eram chiar indiferent la ceea ce mi se întâmplă, dar hotărât să-mi ating ţelul propus, indiferent când voi ajunge la Prislop. La ora 9,00 am primit alt telefon de la copii: altă „încurajare”, dar degeaba, în mine nu s-a schimbat nimic. Timpul trecea fără să simt nici un fel de deznădejde, fiind impasibil la tot ce se întâmplă şi cu acest sentiment ne-am urcat în microbuz cu destinaţia Haţeg.

Ţin să precizez că în acea perioadă fumam un pachet şi jumătate de ţigari pe zi şi beam foarte multă cafea, pentru care fapt am cumpărat din Deva un pachet de „L.M.” şi 20 de plicuri de cafea ness. În microbuzul spre Haţeg am întâlnit o doamnă care mergea şi ea la Prislop şi care a vrut să meargă cu noi. Am ajuns la Haţeg la ora 10,30. Doamna ştia drumul spre mânăstire, aşa că am plecat împreună la o staţie de taxi ca să luăm un taxi până la mânăstire. Taximetriştii ne-au informat că nu pot să meargă spre mânăstire deoarece şoseaua spre Prislop este blocată de autovehicolele pelerinilor până la 2 km de la ieşirea din oraşul Haţeg. De la Haţeg până la mânăstire sunt 14 km. Vă puteţi închipuii un traseu de 12 km de şosea de munte blocat de maşini, firul de şosea care venea de la mânăstire fiind liber, datorită eforturilor organelor de poliţie şi jandarmerie. Am mers pe jos prin oraş pentru a junge la drumul spre mânăstire, eu fiind hotărât să merg până acolo pe picioare dacă era cazul… La intersecţie am intrat pe drumul spre Prislop şi am mers aproximativ 20 metri. Era ora 11,00. Ne-am oprit, când am văzut un jeep negru care a intrat pe şoseua spre mânăstire. Am făcut semn, maşina a oprit. O persoană din maşină ne-a întrebat unde mergem, la care am răspuns că la mânăstire. Ne-a luat.

Jeep-ul „pelerin”

La doi kilometri, într-adevăr, era un baraj al poliţiei care a oprit maşina. Şoferul a arătat o legitimaţie de la „Ministerul Culturii şi Cultelor” pentru cel de-al doilea pasager care era ministru secretar de stat la acest minister şi avea o misiune pentru acest eveniment, şi trebuia să ajungă înainte de terminarea sfintei liturghii. Am fost lăsaţi să mergem pe firul liber pe contrasens. După doi kilometri am fost opriţi de un alt echipaj al poliţiei.. Au fost negocieri şi am plecat mai departe. Ministrul secretar de stat i-a spus şoferului să găsească un loc, să iasă în decor ca să se schimbe în uniformă, iar el, ministrul să-şi ia costumul. Această stratagemă a ţinut… La fiecare baraj al poliţiei, timpul de verificare a fost foarte scurt. La o intersecţie ne-a oprit comandantul poliţiei din Haţeg care a verificat actele ministrului, lăsându-ne să plecăm, atenţionându-ne că mergem pe răspunderea noastră şi că nu răspunde dacă ne blocăm în trafic. Am continuat să înaintăm, dar cu greu fiincă şoseaua era cu multe serpentine şi în pantă, iar pe ea mergeau pe jos mii şi mii de oameni. Un tablou impresionant: o mare de oameni, bătrâni, copii, femei, bărbaţi, ţărani, orăşeni, de toate culorile şi toate formele, neţinând cont de oboseală îndreptându-se către mormântul Părintelui Arsenie Boca la comemorare şi închinare. Iar noi în „jeep”, ca boierii, mirându-mă de această şansă … gândindu-mă că mergând pe jos am fi ajuns poate pe întuneric la mănăstire.

Atenţionarea şi ţigările

Am ajuns la ora 12,15. Acolo ne-am întâlnit cu Maria Kornelia şi Matei, care nu le venea să creadă că am ajuns acolo la acea oră. Părea imposibil. Am intrat în curtea mânăstirii mulţumindu-I lui Dumnezeu şi Părintelui Arsenie Boca pentru ajutor. Am ajuns spre finalul sfintei liturghii la care a participat un sobor de aproximativ 40 de preoţi, care au urcat apoi cu toţii la mormântul Părintelui Arsenie Boca pentru slujbă. Cu ei am plecat şi noi. Ne-am aşezat la rând la mormânt. Rândul era format din 6 oameni pe linie într-un şir de 300 metri. Soţia mea văzând aceasta a vrut să mergem înainte la mormânt şi să încercăm să intrăm prin faţă dar eu m-am opus, însă la insistenţele ei am cedat şi am urcat o pantă încercând să ajungem pe lateral la mormânt. Soţia mergea înainte, eu urmând-o, când deodată am simţit că mă trage cineva de haină cu mare putere…M-am gândit că este ginerele meu. Am întors capul, dar nu am vazut pe nimeni. Vă daţi seama ce senzaţie, ce emoţie am avut?! Primul gând care mi-a venit în minte a fost că Părintele Arsenie Boca m-a atenţionat să respect ordinea impusă pentru toţi în incinta mânăstirii şi acest lucru l-am făcut imediat. Dar oare numai asta să fi fost sau… şi pachetul de ţigări? Am chemat-o pe soţia mea, i-am spus ce s-a întâmplat şi ne-am întors la rând.

După o jumătate de oră în spatele nostru s-au adunat o mulţime de oameni, iar eu mi-am amintit că am pus pachetul de „L.M.” nedesfăcut în geantă şi nu l-am aruncat înainte de a intra în mânăstire. A început o căutare febrilă a unei soluţii să scap de el, să nu ajung la mormânt cu ţigările la mine. Oriunde m-am uitat în jur erau pelerini care se odihneau, care mâncau, care ascultau cuvintele de învăţătură ale preoţilor veniţi la comemorare, iar dacă aş fi aruncat pachetul de ţigări s-ar fi observat pe pământul gol, fără iarbă sau frunze. Cu această obsesie, cu intenţia de a scăpa cu orice preţ de pachetul de ţigări, am ajuns la mormânt şi m-am închinat.

La plecare, ne-am luat la revedere de la copiii noştri care au rămas „pe baricade” cu standul lor de icoane, unde chipul părintelui pictat strălucea deosebit în lumina zilei. La ieşirea din mânăstire am căutat un autobuz care să ne ducă spre Deva, dar ginerele meu a vorbit cu o mai veche cunoştinţă de-a lui, respectiv cu domnul Tudor Raicu de la Editura Charisma (cea care editează cartea „Cărarea Împărăţiei” a părintelui Arsenie Boca) să ne ducă până în Deva. Deşi domnul Raicu era cu întreaga sa familie la Prislop, ne-a luat şi pe noi în maşina personală, până la gara din Deva. Am ajuns acolo pe o ploaie torenţială „ca în filme”, mulţumind lui Dumnezeu că ne-a ferit de această ploaie atunci când am fost la mormânt. La 21,45 am avut accelerat spre Iaşi, am schimbat la Beclean, am ajuns la ora 5,00 la Miercurea Ciuc, iar la ora 09,30 eram la Comăneşti.

A trecut luna decembrie fără să se întâmple ceva deosebit, doar că nu mai fumam un pachet şi jumătate pe zi ci numai 15 – 16 ţigări pe zi. În luna ianuarie am redus considerabil consumul de ţigări şi de cafea, iar din luna Februarie 2009 nu am mai pus ţigara în gură. Cunoştinţele mele mă lăudau pentru voinţa pe care am avut-o în a mă lăsa de fumat, la care le-am spus clar că fără ajutorul Părintelui Arsenie Boca nu ar fi fost posibilă o asemenea realizare.

După acest pelerinaj la mormântul Părintelui Arsenie Boca nu am consumat atât de multă cafea, în prezent dacă beau o cafea la 2-3 zile, viaţa a devenit mai liniştită iar eu m-am convins de puterea lui Dumnezeu, prin întâmplările pe care le-am trăit personal.”

 Autor: Matei Schinteie

PRELUARE DE PE SURSA:

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2013/11/28/minuni-parintele-arsenie-boca-prislop-mormant-lumea-credintei-matei-schinteie/

PE 28 NOIEMBRIE 2014, SE IMPLINESC 25 de ANI de la MOARTEA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA. MINUNILE de la MĂNĂSTIREA PRISLOP, povestite de oameni

Peste 10.000 de oameni sunt așteptați maine, 28 NOIEMBRIE 2014, la Mănăstirea Prislop, din județul Hunedoara, pentru a lua parte la slujba de pomenire a părintelui Arsenie Boca ce va avea loc vineri, la 25 de ani de la moartea acestuia.

Pregătirile pentru acest moment au început de joi, peste o sută de jandarmi, polițiști și pompieri urmând să asigure, timp de două zile, măsurile de ordine și siguranță publică necesare pentru un asemenea moment. 

'Măsurile adoptate de jandarmi, alături de polițiști, reprezentanții ISU Hunedoara și cei ai Serviciului Județean de Ambulanță, vor viza asigurarea unui climat de ordine și siguranță pentru toți credincioșii care vor sosi la Mănăstirea Prislop', a declarat joi purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Hunedoara, Andrada Pop. 

Conform măsurilor anunțate, pe drumul care duce spre Mănăstirea Prislop vor fi prezente mai multe echipaje ale Poliției Rutiere. Șoferii sunt rugați să respecte indicațiile agenților de circulație și să parcheze autovehiculele în afara părții carosabile, pentru a nu bloca șoseaua îngustă din zonă.

În incinta mănăstirii, jandarmii vor asigura ordinea publică pe timpul slujbei religioase și vor realiza dispozitive de îndrumare a credincioșilor pe timpul pelerinajului la mormântul părintelui Arsenie Boca.

Arsenie Boca, MINUNI după MOARTE

Potrivit credincioșilor de pretutindeni, Arsenie Boca continuă să facă minuni chiar și după moarte. O bătrână bolnavă ce se putea deplasa doar în baston a povestit că a reușit să urce la mormântul părintelui, fără să observe că nu a avut nevoie de sprijin. Când a plecat de acolo, bătrâna se putea deplasa ușor, ca și când boala îi dispăruse ca prin minune. Mai mult, cei veniți la mormânt povestesc cum resimt o bucurie enormă odată ajunși la mormânt, ca și când părintele ar fi acolo să le asculte rugăciunile. Unii sunt atât de copleșiți de emoție încât leșină.

PRELUARE DE PE SURSA:

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/25-de-ani-de-la-moartea-parintelui-arsenie-boca-manastirea-prislop-516235.html

Pe urmele minunilor lui Arsenie Boca. "Să te rogi înainte de orice examen"

Unul dintre sfaturile păstrate cu sfinţenie de credincioşi de la părintele Arsenie Boca este acela legat de importanţa rugăciunii înaintea oricărui hop pe care îl ai în viaţă "E important să te rogi înainte de orice examen, de orice încercare sau decizie importantă şi rugăciunea ta să fie sinceră, nu făţarnică", îşi amintesc credincioşii care l-au cunoscut pe preotul făcător de minuni.

Probabil ca nu intelegem ce inseamna sa simti credinta cu adevarat pana nu avem anumite experiente ale contactului cu lumea divina care ne reseteaza complet tot ce credem ca am sti despre ce inseamna scopurile vietii.

Multa lume se duce la Prislop, la parintele Arsenie Boca, mai exact la mormantul sau, pentru a gasi alinare, pace, vindecare, intelegere sau pur si simplu pentru a se regasi. Un drum la Parintele iti poate schimba total viata.

Aparent nu se intampla nimic iesit din comun insa totul se modifica la nivelul lui "a fi". Cand te duci esti cineva, cand pleci esti altcineva. Ca stare, ca suflet, ca intelegere a ce conteaza cu adevarat in viata. Iar acest lucru se poate intampla in doar jumatate de ora de contact cu miracolul numit Prislop.

Drumul din Bucuresti dureaza in jur de 6 ore si trece prin Pitesti, Valea Oltului, Sibiu, iar destinatia finala este Hateg (sau Hunedoara). O data ajuns acolo, descoperi o zona incredibil de frumoasa si de pura, cu oameni blajini, dealuri verzi si munti falnici, mancare traditionala excelenta si mai ales o stare de pace si liniste pe care agitata noastra capitala nu o mai ofera demult.

Din Hateg pana la Prislop sunt 15 kilometri strabatuti printre casute si pensiuni, dealuri si drumuri serpuitoare prin paduri.

"Noi am facut aceasta calatorie in luna iulie 2014. Pe masura ce ne apropiam de intrarea la manastire, soarele finalului de zi parea ca ne saluta intr-un mod ghidus si jucaus, proiectand pe cer jocuri de lumini si culori incredibile.

Intrarea la manastirea maicutelor se face cu reguli stricte: telefoanele mobile trebuie sa fie inchise, fotografiatul si pozatul la mormantul sfant sunt interzise iar tinuta vestimentara trebuie sa fie decenta, respectiv femeile nu au voie in pantaloni si cu capul descoperit iar barbati nu au voie decat cu pantaloni lungi.

Intreaga zona este ca un parc impecabil, mai exact este desprinsa din Rai. Curatenia intretinuta de maicute este desavarsita; mirosul dealurilor si a fanului proaspat cosit iti readuc dorul copilariei iar linistea pioasa pe care musafirii o traiesc te face sa simti inca de la intrare prezenta a Ceva sau Cineva cu mult mai mare ca tine in fata caruia nu poti decat sa te inclini.

In bisericuta mica de la Prislop se primesc acatiste care sunt citite de parintele Nifon, un mare spirit vazator de duh sfant, ce stie ce gandesti, ce simti si de ce ai venit acolo.

In partea dreapta a bisericii este un izvor cu o apa incredibil de dulce dar si apa sfintita, agheasma mica, pe care credinciosii o iau ca sa o bea dimineata pe stomacul gol. Maicutele spun ca aceasta apa sfintita are puteri foarte mari de protectie de cel rau, in special daca crezi in ea.

Stand de vorba cu una din maicutele locului, ii spuneam: Maicuta, parca imi e si rusine sa tot cer, desi lista de dorinte este lunga, ca la fiecare. Simt nevoia doar sa multumesc pentru tot ce sunt si am, pentru copil, pentru familie, pentru viata.

Iar maicuta imi raspunde: stiti care este una din cele mai bune rugaciuni, spunea Parintele?

Intai de toate, sa incepeti rugaciunea spre Dumnezeu Tatal ceresc si Maica Domnului, apoi o adresati Parintelui Arsenie. Iar in rugaciune sa cereti aceste 4 lucruri trebuincioase unui suflet sanatos: sa vi se ierte pacatele facute cu voie sau fara de voie si sa vi se dezlege orice facatura a celor rai, apoi sa primiti acoperire de tot raul, apoi sa vi se mijloceasca obtinerea de pace sufleteasca si har, apoi sa vi se pastreze loc de mantuire si lumina in imparatia cerurilor. Harul este cel mai important dar pe care cineva il poate primi. Harul este cel care te face sa traiesti fiecare zi ca pe o sarbatoare si bucurie chiar daca unele zile sunt mai grele ca altele. Harul te face sa te simti conectat permanent si sa simti ca nu esti singur.

Mai multe pe Sfatulparintilor.ro.

preluare de pe sursa:
http://www.realitatea.net/pe-urmele-minunilor-lui-arsenie-boca-sa-te-rogi-inainte-de-orice-examen_1477029.html